Din istoria zbuciumata a Somoschesului

Rascoala anticomunistă a ţăranilor arădeni din anul 1949 (1)

Mijloacele prin care populaţia României a reacţionat faţă de instaurarea regimului represiv comunist au fost foarte diverse.

În zonele de deal şi de munte, unde pădurile ocupau suprafeţe întinse, locuitorii au ales să recurgă la mişcarea de partizanat, care în Banat a fost extrem de puternică şi a acoperit arii întinse. În schimb, în zona de câmpie situaţia era mai grea, deoarece locuitorii nu aveau pădurea în apropiere, pentru a se putea ascunde la nevoie, atunci când greutăţile ajungeau să depăşească limita suportabilului. Din acest motiv, mişcările protestatare au fost ceva mai rare în zonele de câmpie. Totuşi, şi acolo nemulţumirile se acumulau şi nu de puţine ori ele ajungeau să îmbrace forme violente. Aşa a fost cazul puternicei răscoale ţărăneşti din judeţele Arad şi Bihor din vara anului 1949.
La sfârşitul lunii iulie şi în primele zile ale lunii august 1949, ţăranii din zece localităţi din zona Aradului au iniţiat şi au participat la o revoltă populară, generată de practicarea unor cote aberante de către regimul comunist, constând în confiscarea grâului direct de la batoze. Aceste localităţi erau: Ateaş, Apateu, Berechiu, Chereluş, Gurba, Moţiori, Sintea Mare, Şepreuş, Şiclău şi Şomoşcheş. (1) În acea vară, oamenii se întorceau acasă plângând, cu căruţele aproape goale, doar cu 10-12 saci de grâu rămaşi pentru sămânţă. (2) Ei ştiau că de atunci înainte aveau să trăiască doar cu mălai şi cu mămăligă. Tot în acea perioadă, celebra plenară a C.C. al P.M.R. din martie 1949 deschisese calea către colectivizarea agriculturii, perspectivă care nu putea decât să-i neliniştească pe ţărani. De altfel, în rândurile acestora fuseseră deja operate masive arestări şi deportări, pentru a fi deschis drum liber colectivizării, iar pământul şi bunurile celor arestaţi şi deportaţi au constituit baza materială a viitoarelor gospodării colective.
Revolta la care ne-am referit a izbucnit mai întâi la Ucuriş, în judeţul Bihor, şi s-a extins în satele dinspre Arad, la Şepreuş, apoi la Cermei, Şomoşcheş şi Berechiu, dar şi spre Tinca, în satele bihorene Batăr, Talpoş, Tăut şi altele. Dar primele semne de nemulţumire apăruseră mai demult. Atfel, în comuna Berechiu agitaţiile începuseră încă din 28 iulie, însă fără a lua forme violente. La Şomoşcheş, deja la 23 iulie, peste 200 de locuitori au semnat o cerere întocmită de Ioan Sas de a nu se mai preda cotele, iar de a doua zi ei au început să o şi aplice. (3)
Tot în perioada imediat anterioară izbucnirii răscoalei, în zonă fuseseră împrăştiate manifeste de către o organizaţie de partizani care activau în judeţele Arad şi Timiş-Torontal, care cuprindea şi preoţi catolici. (4) Autorităţile bănuiau că această organizaţie era în legătură cu profesorul timişorean Nicolae Grivu, care la rândul său avea contacte cu notarul Gheorghe Ionescu, conducătorul cunoscutului grup din Teregova, ambii fiind liberali. Un manifest asemănător mai fusese lipit şi pe clădirea Primăriei din comuna Hitiaş, judeţul Timiş-Torontal. (5) Şi foştii membri şi simpatizanţi ai Partidului Naţional Ţărănesc îşi intensificau activitatea, conform mărturiilor oficiale.
La 28 iulie, în Berechiu au intrat doi ţărani călare din comuna Talpoş, judeţul Bihor, care au luat legătura cu localnicii, îndemnându-i să organizeze rezistenţa împotriva măsurilor luate de guvern referitoare la treieriş şi colectare, susţinând că doar o opoziţie de masă va putea avea efect şi sorţi de izbândă. (6)
Revolta a izbucnit simultan la Berechiu, Apateu, Şepreuş şi Şomoşcheş în 31 iulie 1949, atingând punctul culminant la Şomoşcheş. La Berechiu, populaţia adunată în număr mare scanda următoarele lozinci: „Vrem pâine şi nu mălai!”, „Vrem libertate!”, „Trăiască regele Mihai!”, „Trăiască Iuliu Maniu!”, „Trăiască regele Carol al II-lea!”, „Jos comuniştii!”. (7) În aceeaşi zi, în comună s-au constituit grupuri înarmate cu ciomege şi pietre, care l-au atacat pe secretarul biroului de plasă Ineu al P.M.R. şi l-au bătut, conform raportului redactat de locotenent-colonelul Koloman Ambruş de la Securitatea din Timişoara la 4 august pentru Direcţia Generală a Securităţii Poporului din Bucureşti. Câteva grupuri înarmate din această comună au încercat să ajungă până la Şomoşcheş, aflat la 3 km. distanţă, pentru a extinde răscoala şi acolo, dar au fost oprite de grăniceri şi de securişti. Ţăranii s-au mobilizat şi au ieşit în întâmpinarea unui camion cu miliţieni, obligându-i pe aceştia să intre în localitate numai după ce erau dezarmaţi. Populaţia era foarte înfuriată şi striga lozinci insultătoare la adresa regimului, a partidului şi a conducătorilor acestuia. A fost căutat pentru a fi linşat preşedintele Sfatului popular din comună, Iustin Cârlig, care a fugit în ultimul moment cu un camion. (8)
Note:
1 Adrian Brişcă, Rezistenţa armată anticomunistă din România 1944-1962, www.miscarea.com/Brisca.html
2 Steliana Breazu, „Am fost martor la revoltele ţărăneşti din judeţul Arad” – anul 1949, în Analele Sighet 7. Anii 1949-1953: mecanismele terorii, Bucureşti, 1999, p. 693.
3 Teodor Stanca, Răscoalele ţărăneşti din 1949 din judeţul Arad, reflectate în documentele organelor de represiune, în loc. cit., p. 677.
4 Ibidem, p. 678.
5 Ibidem.
6 Ibidem, p. 677.
7 Ibidem, p. 676.
8 Ibidem, p. 675-676.
 

de Mircea RUSNAC /19.10.2010. ISTORIA BANATULUI /
 
( articol preluat de pe site-ul: http://www.vestul.ro/stiri/3658/rascoala-anticomunista-a-taranilor-aradeni-din-anul-1949-%281%29.htm )