Mijloacele prin care populaţia României a reacţionat faţă de instaurarea regimului represiv comunist au fost foarte diverse.
În noaptea de 3-4 august 1949 au mai fost împuşcaţi doi ţărani din Apateu, pe motivul că ar fi încercat să fugă de sub escortă. Este vorba despre Aurel Moţ de 23 ani şi Gheorghe Maliţa, cu vârsta neprecizată. (20) La 11 august, a fost ucis şi fugarul Mihai Haiduc din Berechiu, tot cu vârstă neprecizată, care stătea ascuns în porumb de frica autorităţilor. (21) În acest fel, numărul total al victimelor din judeţul Arad se ridica la 13.
Un număr de 10 arestări au fost efectuate şi în Moţiori, (22) numărul total al arestaţilor ridicându-se la 157 de oameni din cinci comune. La 3 august, din gara Cermei a plecat un tren de deportaţi către Bărăgan. (23)
Aurel Moiş întocmea la 12 august un „studiu informativ”, solicitând ca participanţii la răscoală „să fie executaţi”, iar împotriva lor „să se întrebuinţeze focul, urmărindu-se lichidarea capilor acestor bande.” În acest scop, din fiecare localitate participantă la răscoale „se vor ridica capii (sic!) acestor acţiuni (în lipsă, familiile acestora) şi câte 10-15 familii de chiaburi, afirmaţi ca duşmani ai poporului.” El mai sublinia, totodată, cu justificată mândrie, că „în timpul operaţiunilor au fost executaţi în regiunea Oradea 16 chiaburi, iar în regiunea Arad 12 chiaburi.” (24) Cifrele erau doar provizorii, întrucât s-a văzut că au mai fost ucişi oameni ca urmare a acestor răscoale şi în zilele de după înăbuşirea lor.
Unele persoane deportate din aceste localităţi au fost duse cu trenul în regiunea Constanţa, în diferite localităţi, unde au primit domiciliu forţat. Lor nu li s-a permis să ia nimic cu ele, în afara hainelor pe care le aveau. Ajungând la destinaţie, au fost repartizate tot la ţărani înstăriţi (aşa-zişi „chiaburi”), care, văzându-le cum arătau, s-au îngrozit, înscriindu-se de bunăvoie în colectiv, de frică să nu păţească nenorociri asemănătoare. (25)
Astfel, răscoala s-a limitat la perimetrul acestor comune. Când s-a încercat extinderea ei către est, spre Craiva-Mărăuş, preotul de acolo a ascuns cheile bisericii. Peste câteva ore a venit la el un grup de tineri, printre care era şi fiul său, care doreau să dea alarma trăgând clopotele. Ei spuneau că „a început revoluţia la Ucuriş şi vine şi la noi.” (26) Preotul însă a refuzat să le dea cheile. Prin acest fapt, aici s-a limitat extinderea răscoalei, mai ales că veneau zvonuri despre represaliile necruţătoare şi despre morţii de pe stradă din comunele învecinate.
După liniştirea satelor, care au fost pedepsite atât de nemilos, colectarea cerealelor a continuat ca şi înainte. Confiscarea grâului s-a făcut foarte uşor, direct la batoze, însă porumbul era deja recoltat de ţărani şi se afla în podurile caselor. De aceea, Comitetul judeţean de colectare a trimis în fiecare sat câte doi muncitori de la întrprinderile arădene. S-au format comisii din câte cinci persoane: doi muncitori, doi delegaţi ai Primăriei şi în mod obligatoriu şi preotul satului, care mergeau din casă în casă cu munca de lămurire, pentru ca ţăranii să dea şi porumbul de bunăvoie şi explicând că ţara avea sarcini de îndeplinit de pe urma războiului. Cei care au refuzat să predea porumbul au fost şi ei arestaţi şi catalogaţi drept „duşmani ai poporului”, după cum îşi amintea peste ani preotul din Gurba, Iosif Stoica, participant la aceste comisii de tristă faimă. (27)
În acest mod, distrugerea ţărănimii s-a făcut sistematic, prin teroare, arestări, procese, închisori şi deportări. Au fost loviţi mai întâi ţăranii mai înstăriţi, adică cei mai harnici şi mai buni gospodari. Urmările acestor fapte se resimt şi astăzi.
În încheiere, vom face apel la o altă mărturie, foarte interesantă, în legătură cu aceste răscoale, aparţinându-i fostului partizan cărăşean Iosif Cireşan Loga. Deţinut în lagărul de la Peninsula, acesta a fost coleg de suferinţă cu câţiva ţărani participanţi la ele, printre care Ioan Sas, Petru Scrob şi Toader din Şomoşcheş. Ei i-au relatat că se răsculaseră pentru a nu mai da grâu, apoi îi alungaseră pe toţi zbirii de la Primărie şi au instalat un primar dintre ţărani, au alungat securiştii şi au baricadat toate căile de acces către sat. Acolo ei au fost stăpâni pe situaţie timp de trei zile, conform relatării acestor participanţi. Armata de la Arad a intervenit cu tunuri şi tancuri, ţăranii fiind fără arme, doar cu securi, furci şi coase. Ei au apărat baricadele, punând în faţă femeile şi copiii, pentru ca armata să nu tragă. Totuşi, armata a tras în plin în urma ordinelor procurorului Ştefănescu, iar tancurile au trecut peste baricade. Au fost împuşcaţi atunci laolaltă bărbaţi, femei şi copii, care au fost socotiţi toţi drept capi ai răscoalei. Timp de trei zile nu a avut nimeni voie să îi ridice sau să îi îngroape. Fiind vară, miroseau şi veneau muştele pe ei. Alţi ţărani au fost arestaţi şi pedepsiţi de Tribunalul din Timişoara la ani grei de puşcărie, fiind trimişi la canal sau în alte lagăre de exterminare. Ioan Sas din Şomoşcheş, cel care întocmise lista cu ţăranii care nu mai voiau să achite cotele, avea caninii extraşi cu cleştele pe viu ca să spună cine i-a organizat. (28)
Ca o ironie a soartei, procurorul Ştefănescu, cel atât de zelos odată, ajunsese şi el în lagărul de la Peninsula, împreună cu o parte dintre victimele sale, cazul nefiind deloc neobişnuit în anii stalinismului. Când el s-a întâlnit întâmplător în lagăr cu ţăranul Toader din Şomoşcheş, nu l-a recunoscut pe acesta. Toader i-a oferit o bucată de pâine, pe care Ştefănescu a mâncat-o imediat. Atunci Toader i-a spus că el i-a dat pâine, iar Ştefănescu îi dăduse lui nouă ani de puşcărie şi dăduse ordin armatei să tragă în ţărani şi în copiii lor. Ca urmare, Dumnezeu l-a pedepsit, a conchis Toader. Ştefănescu a pus capul în pământ şi nu a mai zis nimic. Doar oamenii din brigada lui de muncă spuneau că el nu vorbea nimic cu nimeni, iar noaptea nici nu se culca, ci se plimba prin baracă. (29)
Note:
20 Ibidem, p. 684.
21 Ibidem, p. 683.
22 Adrian Brişcă, op. cit.
23 Ibidem.
24 Marius Oprea, Pişa-ne-am pă mormântul lor (portrete de securişti), www.tiuk.reea.net/31.html
25 Steliana Breazu, Eleonora Criste, op. cit., p. 700.
26 Steliana Breazu, op. cit., p. 695.
27 Ibidem.
28 Iosif Cireşan Loga, Lupta partizanilor din Munţii Arinişului, ms.
29 Ibidem.
de Mircea RUSNAC /27.10.2010 ISTORIA BANATULUI/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu